Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)

Nemuritoare printre Nemuritori (chiar daca unii se mai cred muritori de rand)
Nemuritoare printre Nemuritori... Desavarsita printre Desavarsiti... Geniala printre Genii... Tacere din Liniste Aduna duh de pace in sufetul tau si mii de insi se vor mantui in jurul tau ( Sf. Serafim de Sarov )

sâmbătă, 29 octombrie 2016

Genunchii -devalorizare de performanta si competitivitate - Studiu de caz

Povestea lui suna asa:

Eu sunt cel mai performant dintre pamantenii pe care ii cunosc si nu inteleg de ce as avea devalorizare al ambii genunchi atat de grava incat abia ma tin pe picioare?

Am scapat de iluzia ca alimentatia este cea care imi distrufe genunchii, insa nu ma prind ce fac gresit.

Orice altceva am testat din Noua Medicina Germanica, pe mine si familia mea este real, dar aici nu ma prind...

Evident, tu niciodata nu poti vedea dincolo de o alegere pe care nu o intelegi (din filmuĺ Matrix)

Atuncand cand tu esti performant, ai un nivel de asteptari de la ceilalti proportional cu felul in care faci tu lucrurile sau asteptarea ca sa se apeleze la expertiza ta.

Din pacate cei din jur nu isi mai pot trai mediocritatea in liniste... ceilalti nu vor sa investeasca atata timp cat investesti tu in a se perfectiona in tot ce sti tu... nu e eficient in Natura, mai ales ca deja te au pe tine... Atat de bun la Toate!

Bine, bine dar de ce sa imi sufere genunchii?

Simplu, pentru ca ochii tai vad in jur neperformantabpeste neperformanta, la toti, de la familie, copii, parinti, angajati, sefi, instante, peste tot incompetenta si lipsa de eficienta. Acestea sunt posibile diar in constiinta ta, deoarece tu esti cel care ii compara cu o stacheta la care nu vkr sa ajunga sau daca vor adeseavse vor simti inhibati de faptul ca nu proceseaza informatia la fel de rapid si eficient ca tine.

Daca vrei sa scapi de degradarea genunchilor e nevoie sa constoentizezi ca cimitirele sunt pline de oameni de neinlocuit. celor din jur le-ar fi viata mai usoara fara desconsiderarile de care au parte din directia ta.

Niciodata ceea ce va face cineva in preajma ta nu va putea fi facut la fel de bine cum il poti face tu. Si daca deja sti asta de ce sa te autocondamni la suferinta, cand Natura in inteligenta sa ii directioneaza pe cei din jur sa fie alte variante de manifestare divina, geniali si desavarsiti, completa adaptati sa vina in completarea a ce esti tu.

Ei iti arata cat timp pot sta fara sa faca nimic si fara sa se simta judecati, pot sa faca lucrurile de jumatate si sa le amane la nesfarsit, pot sa pretinda ca nu se descurca si sa te lase sa le faci, pot sa ignore sfaturile tale si sa dea cu capul in loc sa invete din experientele tale, si vor face tot ce au de facut ca efect a ceea ce esti tu.

Omul nostru este destul de destept sa se prinda de faptul ca, in creierul lui nu poate fi cu adevarat performant doar prin el insusi, ci fiind una cu tot ce exista, realitatea inconjuratoare este aproape constant mai aproape de el decat constiinta propriei perfectiuni.

Noi avem de procesat in creier imaginile realitatii inconjuratoare aduse de ochi, urechi si celelalte organe de simt. Realitatea inconjuratoare este mai aproape de noi insine, decat realitatea a cine esti tu de fapt. Si ocupa mai mult timp si spatiu de constiinta.

Fiindca ii aducem pe ceilalti in mintea noastra cu perceptiile noastre despre ei, adica cu felul in care i-am etichetat, aceasta ne autocondamna pana in momentul in care ne dam voie sa ne eliberam de perceptia ca daca nu sunt ca noi nu sunt destul de buni pentru Mama Natura.

Fiecare are rostul lui. Toti suntem geniali si ne adaptam la mediul inconjurator si la cel intern, dat de genetica noastra, care isi cere drepturile la exprimare in manifestarea fizica pentru a ne maturiza si a ne redescoperi identitatea libera de evaluari, cea dizolvata in tot ce exista, care nu mai opune rezistenta Nimicului Iluzoriu al registrelor mintii.

Doar in regsitrele mintii este posibil ca sa percepi ca cineva nu este destul de bun, sau mai bun, prea mult, prea putin, orice aspect din domeniul evaluarii.

Orice evaluam se imparte in dualitatea bine-rau si de aici suntem condamnati la reactii pe care le avem intiparite de generatii sau le-am dobandit prin educatie=dresaj social si familial.

Acum doi ani i se propusese proteza de genunchi, acum omul merge perfect pe picioarele lui, nu mainare probleme sa joace fotbal, sa schieze, sa danseze, sa se catere pe munti sau sa inoate, activotati acre acum doi ani ii smulgeau lacrimi de durere, i sa tragea de el sa fie performant cum tragea de ceilalti.

Avusese nevoie de validare in raport cu tatal. Mama ii fusese bolnava de cand era mic asa ca fusese si fata in casa ajutand la bucatarie de trama ca mama ar putea muri daca ar face prea mult efort. Primind validarenpentru cat era de bun la orice treaba de care se apuca, a intrat intr-un cerc vicios al nevoii de a face totul cat mai bine.

Ghinionul lui este ca i-a iesit si de aici a dedus ca daca el poate, toti pot, doar ca sunt rau intentionati... lenesi...

Sunt doar geniali si desavarsiti, dar nu au avut acelasi program de pornire ca si el. In raport cu programarea lor genetica si de mediu natal ei nu au avut nevoie sa fie validati prin perfectiunea si rapiditatea executiei oricarei sarcini.

A descoperit ca odata cu genunchii rezolvati i s-a diminuat pana la disparitie nevoia de insulina, evident cavdevenise si maresal de armatavcare avea nevoie sa controleze tot ce misca in lumea asta si sa aiba dreptate, dar toate din frica de a nu fi destul de bun si de a nu merita iubirea celor din jur...

...iubire care ii fusese conditionata din frageda pruncie de cat de bine executa totul!!!

Acum totul in jurul lui e perfect, nimeni nu trebuie surubarit, nimeni nu trebuie reparat, da sfaturi doar cand simte, doar daca ii sunt cerute si mai ales fara sa astepte sa fie puse in aplicare vreodata!!!

Nu se mai teme cavdaca lucrurile nu sunt facute cum le-ar fi facut el s-ar darama lumea, nu ar mai rasari soarele si stie ca nu mai este nici o coroana care sa ii cada daca acestea nu se intampla :))

Multumesc ca Existi!




vineri, 28 octombrie 2016

Socul de diagnostic: cancer osos la talpa...

In amintirea unor fiinte dragi si a lectiei de viata pe care am parcurs-o impreuna.

Ramona, o fiinta mladioasa si complexa, psiholoaga, plecata din tara de cativa ani isi doreste sa revina in tara cu sotul si fetita, fiind satula de pamant strain. viseaza cativa ani sa ajunga pe pamant sfant, devalorizata printre straini...

Odata ajunsa in tara si fericita ca isi atinge talpile de pamantul natal, are parte de o prima surpriza neplacuta. Brusc nu mai poate calca pe piciorul drept, si nu mai poate atinge pamantul deloc, cu pernita de la talpa, de durere.

Merge la medic si este depistata cu cancer osos. Impreuna cu o prietena draga mergem la spital sa ii spunem ca nu e o problema, ca e de fapt cancerul de os pe care il are la talpa este rezolvarea devalorizarii de a fi nevoita sa calce zi de zi si ceas de ceas pe un pamant strain sufletului ei si unde nu se simtea validata.

Doar ca domnita noastra nu vrea sa ne asculte decat ca pe o poveste si ramane in filmul ei (autismul adultului) in care se vede deja moarta. A adus cu ea in tara lipsa de validare si nevoia de atentie. Aceasta atitudine este si cea cu care a plecat din tara, sperand ca a locui intr-o tara mare si a fi plecata in strainatate ii va aduce o recunoastere familiala.

Insa chiar daca cei din tara o invidiau ca traieste intr-o tara mai civilizata cu nivel de trai aparent superior, ea a plecat din tara tot cu ea. Acolo avea parte de o raportare a oamenilor la ea la fel de invalidanta ca si cea de care beneficia in tara.

Vroia inapoi in tara, sa primeasca atentie, sa se conecteze la oamenii care desi mai saraci si locuind intr-o tara aparent invizibila pe harta lumii, ii confereau si ii implineau aspectul de socializare, conexiune interumana si validare, ii reamintea ce bine e sa ai prieteni.

Doar ca socul de diagnostic nu i-a permis prea mult sa se bucure de euforia intoarcerii acasa. Se intorcea tot cu ea.

A citit pe internet in ziua diagnosticului despre ce presupune a avea acest cancer, a cautat cu grija cat mai arevde trait conform istoriei naturale a bolii si prin ce interventii medicale are de trecut.

Din pacate a vazut ac i se va amputa piciorul, ca are de facut tratamente agresive si in ciuda acestora moartea era la un clik distanta.

Pana dimineata nu mai putea respira. Desi in dimineata aflarii diagnosticului respira normal, avea celelalte investigatii normale, pana a doua zi avea plamanii plini de metastaze, distribuite in ambii plamani. Conform medicinii germanice se confrunta cu faza activa a unui conflict de frica de moarte.

Am incercat impreuna cu prietena mea sa ii explicam prin ce trece asa cum vedem noi bolile, ca sunt doar programe biologice cu sens de adaptare ale naturii...

Ne-a multumit civilizat si a refuzat sa accepte faptul ca ar putea fi posibil sa aiba cancer datorita unui conflict.

Ce puteam face? Sa ne aliniem la linistea interioara si sa i-o facem cadou.

Curand avea sa treaca prin tratamentul clasic, otravire, iradiere, operatie, amputatie... cu alte cuvinte din trupul ei frumos ajunsese o epava umana, slabise cumplit, arata ca scapata din lagarele naziste, pamantie, palida, fara dinti si fara par, cu privirea goala, iar atentia dupa care tanjise atata timp si pe care o primea din plin, nu mai contau.

Curand ficatul i-a crescut de cateva ori, toate organele dadeau semne de suferinta. Nu mai putea manca din cauza starilor de rau de la otravirea generalizata. Era trista si viata aparea din unghiul ei o lectie ratata, un fiasco.

Cu cateva zile inainte sa plece din aceasta lume a mers la un consult ecografic iar ecografistul era socat de ca nu ii mai gasea nici urma de ficat. Se autoconsumase. Era piele si os, devenise stravezie.

Noi continuam sa ii daruim cea mai buna solutie a noastra. Alinierea cu constiinta lumii eterne din noi. Ii respectasem alegerea de a nu mai vorbi despre medicina alternativa ca respect pentru faptul ca nu credea in posibilitatea ca un conflict sa duca la boala.

Eram uimita cum un psiholog cu supraspecializari era incapabil sa vada legatuti intre socuri emotionale si boli. Si totusi asta se derula in fata ochilor mei. Era atat de bine educata si scolarizata incat bunul simt in a percepe lucrurile fusese abolit.

Curand a trecut in lumea de dincolo. Desi nu e un caz vindecat, poate fi o lectie de viata, de medicina, o sursa de invatare despre cat de virulenta poate fi mintea si de sinucigasa, o sursa de maturizare rapida pentru cei care se asteapta ca intelectul sa ne permita sa surclasam emotionalul, ceea ce este complet fals.

Frica este o energie directionata in exact acel aens pe care afirmi ca nu il doresti. Daca ar fi fost obisnuita sa respire linistit, sa caute solutii, sa nu se sperie indiferent cat de dramatic era prognosticul, ar fi putut gasi carti precum Remisie Totala a Dr Kelly Turner care a studiat peste o mie de cazuri de cancere complet vindecate.

Nu a fost cazul ei. Eu am integrat destul de repede aceasta calatorie a Ramonei prin viata impreuna cu cancerul osos, insa prietena mea si-a furnizat o lectie de maturizare prin faptul ca i se ceruse sa mearga in vizita la spital ca la un bolnav obisnuit si fara sa poata sa discute cu Ramona despre soltiile pe care le stia atat de bine, trecand alaturi de sotul ei prin cancer la creier vindecat.

Deoarece dragostea cu forta se numeste viol, mintea Ramonei a ramas la fel de virgina din acest punct de vedere, noi i-am povestit versiunea noastra la inceput, insa ea a ales ca niciodata sa nu mearga pe acest drum.

Nu ii cerusem sa renunte la tratamentul clasic, nu face asta niciodata, fiindca Iisus spunea: "credinta ta te-a vindecat", ii propusesem sa invete sa nu mai reactioneze la senzatiile din corp, sa le observe, sa onoreze realitatea fiecarui moment, insa ea avusese nevoie de atentie de la ceilalti, nu sa isi acorde ei atentie.

Daca era capabila sa isi acorde atentie inainte de boala, si in tara ar fi fost fericita, si in afara ei si la revenire, in loc sa fie doar expertul vietii psihologice a altor fiinte, nu mai avea nevoie sa se imbolnaveasca, ci sa traiasca fericita alaturi de cei dragi.

...

Am intalnit si o alta femeie minunata care avea cancer la coloana vertebrala. Oana... insa povestea ei a fost complet diferita.
Oana a venit la un curs in timp ce facea tratament clasic, a realizat cate socuri si conflicte avea, le-a luat la disecat, la dezintegrat si s-a trezit ca medicii ii spun cu uimire ca nu mai are nimic la oase.

Dupa cativa ani de la acest eveniment Oana e fericita, danseaza, preda, canta!

Si toate acestea dupa ce initial a dezvoltat cancer la san, mastectomie totala si 2 ani distanta de operatie se trezeste cu metastaza osoasa. Cand a realizat conflictul, frica maxima s-a apucat de plans, apoi de ras si apoi s-a vindecat.

Frica ei maxima?

Frica ei era data de faptul ca avea niste parinti complet atasati de ea, singurul copil, careia incercau sa ii traiasca viata. Pentru parintii ei cea mai mare drama ar fi fost sa isi duca singurul copil la groapa.

Ea le furniza zi de zi ocazia sa isi vindece frica de a o pierde. Si ea isi vindeca frica de a nu se uita in ochii lor si a suporta deznadejdea unor fiinte care nu isi mai gaseau un sens in viata fara ea, singurul lor copil.

Insa de data aceasta Oana a reusit sa se vindece, sa inteleaga de ce s-a imbolnavit, sa isi faca jurnal, sa se opreasca din tot ce facea odata la 30minute si sa se bucure de fiecare clipa cu ea si cu ei.

Vindecarea fost bonus la procesul de maturizare si imprietenire cu parintii, care si ei s-au maturizat emotional alaturi de ea.

Multumesc pentru clipele minunate parcurse impreuna!



joi, 27 octombrie 2016

Socul de diagnostic: studiu de caz, infarct miocardic acut "complicat"

Constat aproape la fiecare pacient cat de devastator este impactul pluriorganic al aflarii unui diagnostic medical de boala grava, indiferent daca acest diagnostic iti adresat tie insuti sau unei fiinte dragi.

Ei bine, povestea de azi este despre cineva care in urma unui infarct miocardic acut, ajunge sa isi directioneze o buna parte din spatiul mental zilnic, catre inima sa, insa nu ca sa ii transmita recunostinta si incredere si iubire si pace si blandete, ci ca sa si-o planga de mila :) si inca o droaie de scenarii fataliste...

Omul se caina, isi plangea de mila si se intreba de ce a ajuns la infarct la inima, cand el credea ca va trai mult si bine, viata curgand peste toate valurile constiintei lui, insa nu a sesizat constient trecerea printr-un conflict de pierdere teritoriala rezolvat de la sine de mama natura... si soldat cu un infarct miocardic acut si cu cateva "complicatii mentale" colaterale, asociate, insa personalizate.

Redau un pic din povestea scrisa de el:

anul acesta...povestea este lunga si de aceea am sa scurtez un pic atat cat se poate intelege... in urma unei perioade de mai bine de 3-4 luni in care ajungeam sa dorm pe la 2-3 noaptea iar la ora 7 dimineata o luam de la capat. In ziua aceea fatidica am dus-o pe sotia mea la birou cu masina, la intoarcere in drum spre serviciu cand mai aveam vreo 5 minute sa ajung la birou am simitit o puternica durere in piept asociata cu arsuri, nu m-am panicat. Am intors masina, serviciul meu fiind undeva in apropierea spitalului xxxxx din Bucuresti, am intrat cu masina in curtea spitalului, bineinteles ca gardienii nu m-au lasat, durerea era infernala sau asa o percepeam eu, noroc cu alt gardian..."lasa-l domnule, nu vezi ca-i este rau!?!...am parcat masina  cu greutate si intre timp a venit cineva cu un carucior de la UPU. Am fost pus pe pat, intrebari, unde ma doare, de cat timp ma doare, daca am mai avut dureri...electrozi...cabluri.. .EKG...tensiune...verdict INFARCT MIOCARDIT ACUT STEMI etc, etc...administrat ceva sub limba... venit specialistul cardiolog...acelasi protocol, aceleasi intrebari...concluzie... trebuie sa va montam un stent, am fost urgent transferat in sala de angioplastie iar acolo mi s-a montat un stent pe un vas ocluzie 90% iar alt vas ocluzie 70% dar care nu-mi punea viata in pericol si la indicatia medicului specialist am "rezolvat" dupa o luna si al doi-lea vas. Aici incepe partea dramatica. Dupa primul stent, in luna aceea, nu am avut absolut nimic, faceam activitati usoare, aveam un somn bun. Dupa al doi-lea stent a inceput calvarul. Stare de rau generala, lipsa poftei de mancare (greata la vederea mancarii), dureri de cap frontale si in crestetul capului, insomnii cumplinte, panica, senzatie de lipsa de aer, eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. Starea de rau continua...am un tiuit in urechea stanga...nu mai stiu ce sa mai fac...urmeaza sa-mi gasesc un cardiolog in care sa-mi fac toate analizele pentru ca in spital nu mi-au facut Doppler, nu mi-au facut CT, mereu am senzatia ca mi se va intampla ceva. Povestea este lunga si nu vreau sa va rapesc din timpul pretios. Daca imi puteti da niste pareri, sfaturi v-as fi extrem de recunoscator. Am vazut niste filmari cu dvs., emisiuni, am vazut documentarul cu noua medicina germanica, mie nu-mi vine sa cred, eu sunt un pic mai Toma necredinciosul dar nu as vrea sa las un copil de 10 ani sa se descurce singur pe lume, mama lui este un pic mai dura, este un copil formidabil si ma iubeste foarte mult...nu mai sunt eu, perceptia lumii din jurul meu parca s-a schimbat. Nu am facut excese, nu am baut, nu am fumat, am incercat sa mananc cat mai sanatos, locuim la curte

Avea doua coronare aproape complet infundate. Multumita Dr. HAMER stim acum ca era vorba de un conflict de pierdere teritoriala. Dar oare omul nostru lucreaza cu el si cu viata lui in mod constient ca sa reduca masa conflictuala?

Odata ce se prinde de unde i se trage povestea din corpul fizic se piate ocupa de ea. Altfel? Nu prea. Citand cum descrie momentul de dupa al doilea stent: "a inceput calvarul" vedem cum se programeaza perceptiv la si mai multa suferinta. O descriere simpla, obiectiva a senzatiilor i-ar permite detasarea si salvarea energiei, si mai ales regenerarea structurilor din care provin senzatiile neplacute.

Odata ce i se pune acest diagnostic, trece printr-o interventie si i se prescrie un regim de viata, se autosaboteaza inconstient, suficient cat sa ajunga in ecurs de o luna de zile la 2 stenturi implantate. Odata ce are aceste stenturi si deja cineva a umblat cu instrumentar medical la inima lui de doua ori intr-o luna si l-a mai si speriat ca nu e prea bine, trecem la continuarea scenariului...

Brusc dezvolta:

- stare de rau generala, lipsa poftei de mancare, greata la vederea mancarii: nici un animal normal stresat nu se indoapa si nu se simte bine in general cand are in derulare un Program Biologic cu Sens de Adaptare si Supravietuire, adica o boala. Greata este un alt program instinct pe care il avem si care sa ne protejeze de posibilitatea ingerarii de mancare, act ce ar consuma o energie pe care in acel moment corpul nu o poate pune la dispozitia tubului digestiv, sau poate fi o greata de tip central, data de o suprapresiune intracraniana

- surditatea care provinde de la socul de diagnostic comunicat verbal, si introdus in mentalul omului prin simtul auzului, poate fi pe stanga datorita autoritatii, superioritatii instantei de la care provine, iar aceasta senzatie auditiva a reprezentat un abuz emotional venit prin urechi, impactand auzul

- durerile foarte mari la nivelul fruntii si in crestetul capului imi arata cat de frontal a incasat vestea legata de starea inimii sale si de potentialul aparent mortal al acestei patologii, si mai ales de lipsa lui de control asupra situatiei

- insomnii cumplinte: sunt normale in faza activa de conflict sau in criza epileptoida din faza de rezolvare a conflictului si proportionale cu intensitatea perceputa a dramei, calvarului ca sa folosesc cuvintele lui :) si sa redau un pic cat de mult ne programam viitorul prin formularile si aranjarile cuvintelor noastre, fiindca suntem cel mai adesea inconstienti de faptul ca EU SUNT CUVANTUL MEU... 

- panica este criza epileptoida unei anxietati foarte mari, poate fi acompaniata de senzatie de lipsa de aer, care insa e data si de consumul de oxigen prin corp obosit de nesomn, anxietate, stres... solutia e sa respire linistit cat mai mult timp fiindca atunci cand suntem conectati cu respiratia noastra un timp suficient se instaleaza in noi Starea de Prezenta a Viului Etern, pe care ni-l ia o sentinta, un diagnostic in raport cu care nu suntem educati sa ne raportam cu blandete si liniste

- eu de mic de cand ma stiu cred ca am plans pe la 10 ani de atunci nu am mai plans niciodata. Am inceput sa plang foarte des in special cand imi vad copilul. ... vederea copilului ii actualizeaza scenarii de copil pe care se poare sa nu il mai vada in scurt timp sau pentru totdeauna, asa cum ni se pare firesc cand suntem sanatosi, pana ce ne declara cineva, mai ales oficial si obiectiv, ca fiind in posesia unei boli grave, cu potential letal
Solutie: de cate ori isi vede copilul sa respire linistit si recunoscator ca este in viata, sa vada in chipul copilului o sursa de putere si bucurie de viata, de autoresponsabilizare fata de timpul investit in munca si detalii versus timpul investit in relatii cu lectia detasarii la pachet...

In inconstientul colectiv cand ti se umbla cu aroma de chirurgie la inima esti cumva condamnat la o viata limitata ca miscare, ca interactiuni, efort si pentru cineva care deja se suprasolicita, uitand ca viata nu e un loc in care sa venim sa tragem ca boii la jug, ci e gradina raiului, sau oricum alegem sa o privim, poate parea cumplit sa nu poti trage la jugul imaginat al unei vieti pe care ne-o traiesc scenariile si perceptiile altora care ne circula pe vene 

Starea de rau continua... cum sa iti fie bine fara aer, cu mintea bulversata si confuza, care are nevoie sa se readapteze la aceasta mica moarte a identitatii lui nemuritoare pentru noua versiune, care poate fi mai eliberatoare fiindca odata ce intelege ca nu poate pierde pe nimeni si nimic, fiindca a avut si va avea in viata parte numai de ce ii daruieste Dumnezeu, si ca nu a castigat nimic si pe nimeni la loto

- am un tiuit in urechea stanga... conflict de auz in faza activa pentru ca nu stie pentru cat timp isi va mai auzi copilul pe lumea asta. Nu suporta ideea ca poate oricand sa faca ceva gresit si natura sa il sacrifice.

nu mai stiu ce sa mai fac...

Solutie: Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci intoarcerea lui, sau cum zicea tata de cand eram mica (vorba pentru care ii multumesc fiindca m-a scos din nenumarate situatii care aveam impresia ca ma depasesc din toate punctele de vedere): Dumnezeu te iubeste si nu iti da nicodata mai mult decat poti duce. Si orice problema apare ti o da cu rezolvarea in ea :) tot ce ai de facut este sa fii constient de acest fapt.

Atunci cand te afli intr-o situatie fara iesire sau socanta pentru tine, cel mai mare dar pe care ti-l poti face si tie si celor dragi, este sa devi constient de respiratie si sa ramai intr-o liniste din ce in ce mai mare pana cand esti cu adevarat prezent si linistit in senzatiile neplacute ce acompaniaza intotdeauna o situatie dramatica.

Aceasta liniste permite musculaturii sa se relaxeze, fasciile, ligamentele, articulatiile, tesuturile de sustinere se destind, respira liber si astfel iti permiti accesul la solutii minunate din Constiinta ta profunda, din Inconstientul Colectiv.

miercuri, 19 octombrie 2016

Inger - cancer la san drept, completata :)

Acum multi ani mi-a venit la consiliere de cuplu o pustioaica. Era tare debusolata, crestea cu o matusa, fiindca mama si tatal ei erau despartiti si aveau altundeva, vietile lor cu altcineva, vieti in care nu fusese loc si pentru micuta ingerita.

O fata frumoasa, subtirica, plina de viata si pasiune. Cu alte cuvinte, un OM.

Cateva povesti, cateva teme de casa, cateva carti de citit, cateva documentare de vazut, S-a simtit implinita si o vreme a disparut ingerasa.

Apare dupa ceva vreme insarcinata, insa nu stia cine e tatal copilului. Nu stia ce sa faca. Ii iubea frumos pe amandoi partenerii. Unul era cu job, la casa lui, linistit, poate un pic prea linistit pentru focoasele ei nucleare :) ... celalalt, un student frumusel si jucaus, care avea timp de ea si de povestile si prostiutele ei, insa care era intretinut de ai lui, fara un serviciu pe langa facultate...

Sa le spuna ? Sa nu le spuna ? Pe care sa il aleaga ? Si o tona de alte intrebari la care nu stia ce sa faca, iar corpul ei a facut o draga de retentie masiva de apa, pe un conflict existential, de abandon si lipsa de lichiditati...

Pana la urma alege sa le spuna de fetita si ca nu stie care e tatal, si ca se culcase in acea perioada si dupa cu amandoi. Cel care lucra a decis ca nu mai vrea sa auda de ea pana se naste copila si se face testul de paternitate. Celalalt jnsa, desi un pistan, o tine pe langa el in speranta ca acel copil e al lui si pe de o parte nici nu mai vrea sa stie daca e sau nu al lui, insa ii vrea pe amandoi, mama si copil.

Se naste fetita si se dovedeste la testul de paternitate ca micuta e a celuilalt, a celui care lucreaza. Pustanul da bir cu fugitii, e frustrat ca s-a facut acest test, ca el o vroia oricum, acum ca stie ca are alt tata si ca acel barbat stie ca e fetita lui so ca acela si lucreaza si are un spatiu locativ pe care si-l permite se intalneste cu propriile limite.

Acum realizez ca toti trei au nume de ingeri :)...

Studentul nu inceteaza sa o caute insa doar pentru sex. Tatal fetitei o ajuta cu bani, insa se poarta urat cu ea. Vulnerabila, isi cere in continuarea sa isi valideza rana de abandon din copilarie si are nevoie de a fi salvator pentru ceilalti ca sa supravietuiasca programelor din biologicul ei.

Matusa cu care crescuse si statea era bolnava, unchiul era cu probleme cu capul, mai avea si un copil mic de care nu se putea odihni, fara sustinere, haine, scutece, mancare, era nehranita, o ajutam cu niste prieteni sa supravietuiasca

...nu tu serviciu si nu tu bani sa te intretii, inca un copil respins de tata, tinerete cu pasiuni si nabadai si se trezeste micuta mama ingerita cu cancer la san drept.

Daca de consiliere psihologica fusesem buna, din pacate expertiza ca medic si om trecut prin cancer nu o lua de buna. Am rugat-o sa isi faca jurnal, sa se opreasca asa cum facuse inainte si sa se observe, functionase odata, functionase cu mine si cu altii. Era insa foarte speriata si alerga de la un om la altul fiindca de mica in mintea ei, cancerul era o sentinta irevocabila la moarte.

Mi-a si spus ca ma roaga doar sa ii spun versiunea mea despre ce se petrece cu ea ca vocea mea o linisteste, ca se opereaza si face chimio si raze si gata, ca ea nu crede ca cea mai mare frica a ei, cancerul, se poate vindeca altfel decat medicaliceste si ca si aceasta este doar o amanare monstruoasa a mortii.

M-am rugat mereu sa fie fericita. Cum o face Dumnezeu fericita nu e treaba mea, insa acesta era cadoul pentru noi doua... beneficiem intotdeauna primii de emanatiile noastre...

Nu mai stiu exact daca un an sau doi nu am mai vazut-o. Credeam ca se operase, facuse tratament si ca probabil il tolerase bine fiindca o vazusera priteni comuni pe strada si cu fetita.

Mi-a venit slaba, piele si os, cu ditamai rana la san, cu noduli crescuti pe torace, peste coaste... pe scurt ingerul dezbracat arata ca un mic monstrulet mutant, insa reusea sa isi acopere cu haine largi minunatia...

Mi-a povestit ca dupa ce a plecat de la mine a mers la ceva medic, din droaia pe care ii avea pe o lista luati la plezneala de pe internet, iar acesta i-a spus sa incerce ceva plante de la o firma dintr-un multilevel marketing de suplimente alimentare ca se va vindeca fara operatie si fara raze sau chimio.

Ingeruta chiar credea in operatie cand fusese la mine si ca o ajuta sa scape de monstrul ce o manca de vie, iar eu nu am indraznit sa ii spun sa nu le faca, de fapt nu spun nimanui sa nu le faca, ci doar sa si le asume, iar daca tu crezi in ceva, credinta ta te-a vindecat.

O rugasem avand cancer pe dreapta, sa faca pace cu barbatii din viata ei pe care era foarte furioasa. De la tatal ei care o abandonase la niste monstruleti de rude, atunci cand ea avea mai mare nevoie de o familie, la unchiul patologic, la matusa care isi plangea de mila si pentru care era infirmiera, la cei doi iubiti si alti amici care au aparut pe parcursul timpului in care nu ne vazusem si despre care credea ca se folosisera de ea.

Acestia erau oameni in bratele carora incercase sa gaseasca cateva clipe de bunatate, de uitare, de pasiune, de iubire...

Teoretic stia ca ii vorbeau in cap autoritati exterioare care ii traiau viata. Practic, se purta ca o barcuta dusa de valurile emotionale pe o mare a vietii teribil de tulburata.

Vedeam manifestandu-se deplin autismul adultului, care intelege rational, insa emotiile il tarasc sa se chinuie si sa sufere in continuare conform programarilor din ADN, fara sa realizeze ca viata cu fiecare clipa e lipsita de orice semnificatie, e o tabla goala pe care TU poti sa scri propria poveste, atunci cand te prinzi de aceasta realitate, altfel consideri ca e scrisa, ca asa esti tu si sa se schimbe ceilalti...

Ea stia teoria foarte bine, insa astepta sa fie atat de buna pentru ceilalti incat sa ii puna lumea la picioare. Aceasta insa nu s-a intamplat. Cand realizezi ca esti genial si desavarsit iti pui lumea aceasta la picioare, pentru ca realizezi ca tu nu esti din lumea aceasta decat in masura in care TU ALEGI.

Ii ceream sa faca pentru ea ceva ce o face fericita. A inceput sa alerge, sa faca miscare si dupa un scurt timp arata mai bine. Tumoarea se micsorase, nu mai supura la fel, era din ce in ce mai bine s nu mai mirosea. La un moment dat s-a inchis de tot.

Incepuse sa se iubeasca pe ea mai mult, sa nu mai puna la suflet ce faceau sau nu faceau ceilalti. A fost o perioada in care ne-am vazut de cateva ori, incepuse sa intre bine in remisie, era destul de energica, bucuroasa, fericita, se intarise, avea incredere in ea, apoi iar a disparut...

Nu am sunat-o fiindca era prea ocupata cu alte registre ale vietii mele si ea stia ca ma poate oricand suna ca avea si numarul meu privat, pe care ma sunau doar copiii si o mana de oameni.

Am revazut-o cand arata din nou foarte rau. M-a chemat in clinica sa povestim ca avea noduli la plamani si ii scoteau apa. Un timp iar a fost mai bine. Iar i-am dat carti, pe care nu stiu insa daca le-a citit.

A mai fost la mine odata cand abia se tinea pe picioare si nu mancase de nu stiu cand. Am gatit, am mancat, am povestit. Era a nu stiu cata oara cand imi venea sa iau iar pe cineva la mine acasa, sa il ingrijesc, pana se punea pe picioare.

Vroiam sa ii ofer caldura unui camin, a mea si a copiilor care au invatat sa fie iubitori, intelegatori si sa reintre intr-un normal plin de pace si liniste cum dezvoltasem noi acasa la noi.

A zis ca nu ramane, ca merge la un prieten, ca tatal fetei sta cu micuta si apoi ne-am mai auzit odata la telefon inainte sa aflu ca a plecat din aceasta lume inca un inger.

Multa vreme nu am putut vorbi despre ea... imi curgeau lacrimi de dor, de furie, de tristete, de nevoie de control asupra realitatii.

Nu am putut vorbi despre ea asa cum am intalnit-o si perceput-o eu, despre furia si frustrarea pe care le-am simtit fata de mine, ca ea nu facuse sustinut ce ii recomandasem de cand avea cancer si totusi ma implicasem emotional, ca imi dadusem voie sa fiu atat de vulnerabila desi mai vazusem odata scanariul cu o prietena care insa era mult mai in varsta si consideram ca rigiditatea era data de inertia de a fi intr-o relatie foarte toxica peste 40 de ani.

Eram furioasa pe ea ca vazuse de cateva ori pe curpul si mentalul ei ca daca facea ce ii spuneam se facea mai bine, era plina de viata, se regenera, dar le facuse sporadic, pana se simtea destul de energizata, apoi arunca cu energia in altii si in ea si iar o luam se la capat...

Ii spuneam sa insiste sa faca asta constant pana ce dispare total tumoarea, insa instinctele si pasiunea erau mult mai tentante decat sa se opreasca sa se analizeze in continuare atat timp cat se simtea destul de bine sa faca cu acea energie altceva.

Ma simtisem Sisif, insa eu singura ma condamnasem sa sufar, nu era vreun alt Hades in zona :) pentru ca nu o concediasem ca si om cu care vorbeam despre viata si boala ei...

Puteam ramane prietene si sa vorbim fara sa ma implic vreun pic emotional, si inca un pic cu experienta mea de om care trecuse prin cancere si se vindecase, inca un pic ca si pisicolog care realiza ca e iar, si iar, si iar un terci de emotii, inca un pic ca medic care ii recomanda mereu du-te si scoate povestea aia foarte urat mirositoare... dar oare chiar puteam?

Speram sa fiu in stare sa fac asta, insa cand o vedeam ranita si lesinata de foame, se ducea detasarea pe apa sambetii si o luam din nou la prelucrat la mansarda.

De ce nu puteam sa ma detasez?  Versiunea mintii era ca fatuca asta minunata era prietena mea, ca nu pot sa nu ma imprietenesc cu oameni despre care stiu si de cate ori pe zi scapa o besinuca, cu cine face sex, si pe cine iubeste si pe cine judeca... cu cine vrea copil si cu cine nu, ce ii place sa manace, ce hobbiuri are, ce vise si frustrari...

Nu vroiam sa ii adancesc si mai tare rana de respingere si abandon. Ma straduiam sa fiu cat puteam de ferma, dar hormonii ei erau manati bine de niste programe pe care nu isi acorda timp sa le dezintegreze sau sa le inlocuiasca cu altele mai eliberatoare.

... si nu puteam sa nu o asist pentru ca vedeam un ingeras, mai tanar decat mine, catranit de viata, intr-o societate in care nu esti invatata la scoala ca dupa terminarea liceului ar fi de dorit sa mergi la fortele de munca sa iti faci dosar de somaj ca daca nu intri la facultate ai depasit termenul de depunere a dosarului de somaj, si daca mai ai si extra timp in care sa faci sex si sa ramai gravida, nu vezi de la stat decat alocatia pentru copil si la revedere...

Tanara, fara experientabde viata, imatura emotional, plina de vise si iluzii, de speranta ca viata si lumea sunt buni, s-a ciocnit de multe scenarii de acuzatii, de jigniri, de deznadejde... in care au aparut cativa ingeri sa o ajute... alte femei trecute prin viata si care au reusit sa faca pace cu ele si lumea...

Realizez cat de importante sunt programele noastre de pornire in viata, din perioada intrauterina si primii ani de viata... ce amprente colosale lasa pentru o viata si cat de greu si cu cata suferinta ne smulgem din aceasta cursa a soricelului prins in caruselul vietii...

Cand te sustragi perceptiilor pe care le-ai avut inainte, de la altii mostenite, si cand le vezi fricilor chipul de ceara, caldura focului constiintei topeste aceste iluzii, insa cand esti prins in mrejele lor e dificil sa te ierti, sa te accepti, sa te iubesti, sa iti vezi desavarsirea...

Cu timpul, si multumita ei am invatat sa ma detasez, sa iubesc ce vine spre mine ca si cazuistica, ca si povesti de viata, sa inteleg ca fiecare are un parcurs pe pamant, sa invata sa raman in liniste, si invat si reinvat aceasta, si atunci, cand o fiinta draga are de iesit din aceasta lume sa onorez calatoria parcursa impreuna, intalnirea versiunilor noastre in forma umana pe aceasta minunata planeta albastra.

A mai fost nevoie ca un alt inger sa fie foarte aproape de plecare dupa o perindare intre altii si mine, insa niciodata in ea, pana in momentul in care viata a pus-o la limita supravietuirii si abia atunci a reusit sa faca cu adevarat pace si liniste in ea, sa isi asume fiecare clipa.

In acest moment nu stiu daca aceasta ingeritza care si-a gasit pacea mai este sau nu pe aceasta planeta insa stiu cu siguranta ca si daca ramane si daca pleaca din corpul fizic, este deplin Constienta de Sine, complt abandonata Vointei Fiintei, Esentei Divine. Iar eu am reusit alaturi de ea sa raman cat mai aliniata si jucausa si libera.

Multumesc, Ingere cu nume de Inger ca ai amprentat si purificat prin prezenta ta in pasul meu, atat de mult din constiinta-mi. Te iubesc !

Multumesc celeilalte Ingerite pentru examenul de aliniere si libertate si pace interioara pe care l-am parcurs impreuna. Te iubesc !














duminică, 16 octombrie 2016

Dr. Crina Veres organizeaza Seri de Sanatate si Relationare Armonioasa la Cluj Napoca

In urma cursurilor de Noua Medicina Germanica, Autovindecare si Autocontrol, Comunicare Armonioasa in Cuplu si cu cei din viata ta, Tehnici de Echilibrare Emotionala, Noesiterapie si Psihoanalgezie, Terapia Iertarii, Atingere Cuantica, Rescrierea ADN s-a simtit nevoia unei continuitatii a practicii prin crearea unor grupuri de suport.

De 6 luni am amanat acest moment pentru diverse urgente si acum s-a ivit ocazia sa le tinem si la Cluj. Au aparut si oameni potriviti care sa se implice in organizare.

Grupurile se vor intalni luni si miercuri, intre 18-20, vom vedea in timp daca ne mai intindem pana la orele 21 sau 22 :)) insa deocamdata inchirierile sunt pana la orele 20.

Un grup este:

Seri de Sanatate

unde invatam sa lucram cu noi ca sa Prevenim si sa Tratam cu Blandete si Fermitate Conflictele din viata noastra, Conflicte care duc la Boli si Suferinta, la Moarte si Neputinta pentru a ne Elibera de ele si a ne Recapata Bucuria de Viata, Longevitatea, Calitatea Vietii si Sanatatea...

Al doilea grup:

Seri de Relationare Armonioasa

unde exersam Nevoile Esentiale, Comunicarea Armonioasa, Gimnastica Energetica, Comunicarea cu Organele si Masajul Organelor Interne, Limbajele de Iubire ale Adultilor si Copiilor, Relatii Toxice versus Relatii Blande, Tehnici de Echilibrarea Emotionala, Terapia Iertarii, Cum Functioneaza Creierul Masculin si Feminin, Reaccesarea Feminitatii si Masculinitati si Echilibrarea celor doua aspecte in Interiorul Nostru...

Nr limitat de locuri la 20 (atat ne dau voie pompierii :)) si inscrierile se fac pe adresa  medicale.nmg.cb@gmail.com )

Intalnirea se tine la Biblioteca Octavian Goga, Cluj Napoca, in sala Biblionet la parter, drept in capatul holului de la intrare, pe stanga.

Costul unei intalniri este de 20 ron, iar contul Firmei va fi comunicat dupa inscriere sau puteti pune banii ca si donatie in contul asociatiei pe care il gasiti pe blog in dreapta sus, insa nu trimiteti bani pana nu vi se raspunde ca mai sunt locuri. Nu se incaseaza bani la sala. Multumim de intelegere.

Urmatoarea intalnire are loc de luni intr-o saptamana. Apoi miercuri si iar luni in fiecare saptamana. Celor care vor sa participe la ambele grupuri o luna intreaga li se pot face abonamente daca au venituri mici sau cazurilor sociale, pana la gratuitate, insa acestea se discuta cu organizatorii la nr. 0722323533 de luni pana vineri intre orele 12-14.

Te asteptam cu drag,
Dr. Crina Veres si Echipa ANGC (Asociatia Neo Grup Consulting)

sâmbătă, 8 octombrie 2016

De ce avem nevoie de energie sexuala?

Energia sexuala este primul impuls pe care l-am primit fiecare dintre cei care suntem si am fost si vor fi vreodata pe pamant... a fost nevoie ca parintii, mama si tata sa puna la comun energie, celule, informatie, pentru ca noi sa venim pe lume.

Multa vreme am crezut si eu ca trebuie sa ai un antrenament sustinut prin care sa dobandesti un autocontrol al energiei sexuale pentru a fi deplin sanatos, evident scolita in diverse grupuri care se ocupau de autocunoastere, spiritualitate...

Desi aveam un control foarte bun la nivelul energiei erotice totusi m-am imbolnavit pana in punctul in care mai primisem cateva zile de trait.

Cum a fost posibil sa fii pe moarte si sa ai control al energiei sexuale?

Simplu.

Generam energie sexuala puternica in relatia cu sotul. La inceput o foloseam frumos, cresteam impreuna, invatam unul de la altul din experientele de viata, apoi cand am stagnat fiecare in munca cu noi insine, am ajuns sa folosim energia sexuala in mod distructiv, iar calitatea vietii noastre erotice s-a dus de rapa.

Cum?

Avand multa energie, cand s-au intalnit programele mele genetice si de pornire din mediul intrauterin si social prin care am trecut pana ne am intalnit cu programele lui, am inceput treptat sa avem lupte de putere folosind energianpana am epuizat-o.

Incrangaturi de retele de convingeri limitative, intalniri intre nenumarate autoritati care vorbeau intre noi si pe care le asumasem cu noi insine, incercand fiecare sa ii arate celuilalt, in felul lui personal, ca versiunea mea este mai valabila decat a ta :)))

De la ce mancam, cand, cat, cum, unde, la pomul de Craciun daca taiem sau nu copaci? Sa crestem sau nu animale in casa si facem spatiul de locuit sa miroase sau nu a menajerie... cum crestem copiii? care din prietenele mei sunt sau nu bineveniti acasa si cat de des... ce job am voie sa am, ce e ok si ce nu... acuzatii... frici... nevoi necomunicate armonios au dus treptat la intrarea mea intr-un cerc vicios in care ma afundam din ce in ce mai tare.

Am realizat cat de putin ne iubeam de fapt fiindca nu poti iubi pe cineva mai mult decat te iubesti pe tine. Am sters pe jos cu imaginea celuilalt din capul nostru, fiecare in mod personal. Proiectam asupra lui si el asupra mea ceea ce nu integrasem din programarile nostre de catre altii.

Constient sau inconstient, el a inceput sa isi dea energia sexuala pe dinafara, eu nu puteam sa depasesc perfectionismul si loialitatea fata de tot ce invatasem si consideram a fi litera de lege.

Am inceput sa accept sa facem "dragoste" fara sa simt si asta a dus la epuizare si in final am incetat sa mai facem asta din momentul in care mi-am dat seama ca nu ma mai intereseaza nimic din ce stiam despre energia sexuala si despre toate energiile si informatiile pe care le crescusem impreuna.

Aruncam la gunoi tot, odata cu imaginea lui, fiindca am ales inconstient sa ma simt emotional tradata, mintita, jignita, dispretuita, acuzata pe nedrept, folosita si apoi am generat furie, frustrare, ura, neputinta, nerabdare, neincredere, disperare, tristete, mahnire,  etc

Aceste emotii evident ca nu au ramas fara raspuns organic la cata energie sexuala nesublimata aveam: am dat in constipatie cronica, alternata cu diaree, dureri de burta constante, balonare, alergii cu soc anafilactic, care se repetau atat de des incat umblam la mine cu fiole pregatite ca in 5 minute faceam edem glotic si nu mai puteam respira, dincolo de faptul ca mi se unfla toata fata si abia apucam sa rup o fiola sa trag din ea in seringa si sa imi injectez continutul...

Nu ma invatase nimeni sa ii fiu recunoscatoare nundoar lui ci si oricarui om care imi poate declansa emotii negative, ca imi arata ce zace in mine si ce alegeri constiente detasate pot sa iau, iar daca nu ma descurc sa pot cere sfatul cuiva fara sa simt ca trebuie sa ma descurc singura in orice situatie ca sa nu rada altii sau sa se sperie de ce se petrece cu mine...

Nu ne invata nimeni sa cautam solutii si in afara noastra si sa vorbim despre probleme noastre.

Tarziu am inteles ca o droaie de strabuni geniali, plini de traume, furnizori extraordinari de scenarii inconstiente de viata, au transmis geneticii mele, niste programe speciale, si eu sunt un automat prin care emotiile lor se manifesta in lumea fizica: "nu stiti ce strabuni nebuni bat copiii vostrii cu mana voastra" A. Boca

Am lucrat cu mine sa inteleg si sa accept si sa integrez faptul ca tot ce se petrece cu mine e desavarsit. Ca am avut nevoie de fiecare experienta sa constat ca sunt capabila sa debitez aspecte pe care nu as fi crezut ca le voi manifesta vreodata.

Asta am vazut ca la fel faceau toti oamenii: reprimau, barfeau, acuzau, loveau in ei sau in ceilalti ca niste automate de cafea.

Am realizat ca fara aceste experiente nu eram ceea ce sunt acum. Am avut revelatia ca nu toti oameni care se putrau ca mine sau ca el sau ca parintii mei sau ca ai lui, sau ca toti oamenii de pe planeta au avut parte de aceleasi experiente.

... nu toti au fost batuti, doar unii... nu toti au fost violati, doar unii... nu toti au fost jigniti, doar unii... nu toti au fost crescuti sa fie perfectionisti, doar unii... nu toti au avut parinti alcoolici, doar unii... nuq toti au fost saraci lipiti, doar unii... nu toti au fost abandonati la orfelinat sau pe strada, doar unii...

Fiecare a avut parte de filmul lui. Si totusi, de ce, marea majoritate manifestam aceleasi egouri, aceleasi emotii ne tarasc prin viata pe oamant inconstienti si ignoranti, in deplina suferinta, tanjund dupa iubire, fericire, bucurie din alta parte...

Fiindca cei dinaintea noastra, cei mai multi nu au stiut ca emotiile grele duc la boala, iar iesirea din boala este posibila prin emanarea de emotii opuse celor grele.

Insa totul este nevoie sa inceapa cu noi insine. Putem vedea modele de oameni, insa noi suntem cei care o punem in practica.

Cand? Cum?

La momentul potrivit, cand planul divin se manifesta prin noi. La unii dintr-odata si ramane pentru totdeauna intruparea luminii si libertatii, la altii cu picatura si la altii deloc.

Atunci cand nu am avut incredere putem invata sa punem incredere, e un proces cel mai adesea nu se face peste noapte, dar asta ne da ceva de facut pe lumea asta.

Daca toti am fi ingerasi si am gandi doar din stare de compasiune si bunatate si implinire si constiinta desavarsirii, viata pe pamant nu ar mai avea un sens de scolarizare a sufletelor fiintelor :)

Am revenit la energia sexuala si la constientizarea ei, dupa ce am primit ca verdict medical, cateva zile de trait avand ocluzie intestinala prin obstructie tumorala.

Avusesem o educatie sexuala buna inainte sa fiu cu el.

In fiinta mea relatia noastra se incheiase, o elibereasem de toate filmele pe care le proiectasem pe ea, dar l-am aruncat si pe el odata cu abandonarea viselor care ne priveau pe amanadoi.

Varsta emotionala atunci? 7 anisori. Mi-am luat jucariile si copii si am plecat. Nu aveam instrumentele sa fac fata vietii noastre fara acele vise inflexibile despte romantism si iubire si bucurie si tandrete.

Am invatat sa imi dau ceea ce asteptasem toata viata de la altcineva, si inca mai descopar aspecte pe care le am agatate de altcineva, foarte rare, dar ma mai prind de cate un aspect pe care il avusesem mereu sub ochi, dar nu il vedeam.

Mi-am cumparat flori, mi-am construit siguranta in mine, am luat la purecat toate fiintele pe care le-am intalnit in viata aceasta, toate amintirile de la cap la coada, de la coada la cap, cu toate aspectele...

... le-am alchimizat pana cand am putut sa le fiu deplin recunoscatoare ca au facut parte din viata mea si mi-au permis prin prezenta lor sa ma oglindesc, diferit decat ar fi vrut vreo autoritate din genetica mea, insa in cel mai desavarsit mod.

M-am indragostit de mine si de TOATE FIINTELE care pot exista doar in constiinta mea. Fara mine lumea asa cum o percep eu nu exista. Asta e valabil pentru fiecare faptura, unica si irepetabila, care serveste celorlalti oglinzi perfecte.

Energia sexuala se trezeste intai in noi insine si dupa ce vindecam in noi aspecte emotionale cate putem gasi, abia apoi ar fi de dorit sa intram in relatii de cuplu, unde apar variabile noi si deci noi furtuni.

Insa mi-am dat seama ca viata ne poarta pasii pe fiecare prin intersectii de drumuri si vieti in care sa ajungem sa ne trezim la momentul potrivit aceasta energie si iubirea si atunci este posibila o vindecare profunda.

Daca nu avem energie sexuala ca o epuizam sau nu o avem din programul de pornire ca nu o aveau nici parintii este nevoie sa o cultivam si pentru aceasta exista destule scoli. Daca nu ai aceasta energie nu prea faci nimic in viata si te cam traieste viata cu programele ei si parcursul e spre boala si moarte.

Dar nici asta nu e de rau, fiindca totul face parte dintr-un divin program scoala...